Google+

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Din iarnă în primăvară tot citim povestea de seară

Nu am mai scris demult aici pe blog, cam de pe vremea când copacii erau îmbrăcaţi în zăpadă şi iată acum sunt îmbrăcaţi în floare, în sfârşit. Iarna care tocmai s-a încheiat mi s-a părut lungăăă, cea mai lungă şi mai întunecată. Soarele care ne-a încălzit zilele acestea mi-a trezit iarăşi pofta de viaţă şi de mişcare; cred că tuturor, de altfel. Aş putea declara că sunt pregătită să ies din hibernare. 
Şi cum tot vine căldura şi putem ieşi în parc şi să ne tolănim în iarbă sau în hamace, bineînţeles că o carte se potriveşte perfect în peisaj. Iar copiii noştri, ne pot urma exemplul şi pot şi ei să-şi aleagă ceva de citit...poate chiar povestea lor personalizată. 

Foto link

Băiatul meu a început să citească singur şi mă bucură mult curiozitatea lui de a deschifra rândurile de litere dintre coperţile unei cărţi. E ca o călătorie magică să ţi se reveleze ceva la care până atunci nu aveai acces, să intri pe porţile unei noi împărăţii, să te întâlneşti cu locuitorii ei şi să-i cercetezi cu ochi curioşi, să descoperi toate cărările şi poate să şi trăieşti aventuri pline de entuziasm şi provocare. 
Ooo, ce lume minunată se deschide o dată cu cititul! În copilărie eram fascinată de lumile create prin poveşti şi de fiecare dată mă entuziasmam când adulmecam primele file ale unei noi cărţi. 
Într-o lume atât de mult tehnologizată, devine o adevărată provocare să mai citim şi mai ales să le stimulăm copiilor noştri dragostea pentru lectură, dar cred că noi, părinţii, suntem cei care putem să facem asta şi e cumva ca o datorie pe care nu ar trebui să o neglijăm. 
E drept că există studii care vin să sesizeze faptul că tinerii şi copiii născuţi în această eră a tehnologizării se dezvoltă cumva altfel, ba chiar şi creierul lor este altfel structurat. Dar există şi studii care spun că în casele în care există multe cărţi cresc copii cu un IQ mai mare decât în rest. 
Aşa că eu nu m-aş grăbi să renunţ la mirosul de carte tipărită.

Foto link

Şi până să înceapă copiii să citească singuri, ritualul cu povestea de seară este un moment minunat al zilei care-i apropie pe părinţi de copii şi în jurul căruia chiar se creează o aură magică. 
Noi am preluat de la Waldorf două ziceri frumoase pe care le folosim la poveste. Una de introducere, care seamănă cu o formulă vrăjitorească din Harry Potter: "Povestea are fir vrăjit, pe fus de aur răsucit, când fusul se va depăna, povestea va începe aşa" şi cea de final, mai scurtă, dar cu la fel de multă magie în ea - "a fost o poveste cu "a fost odată", a fost o poveste...dar adevărată"
Astfel, momentul în care citim povestea de seară a devenit o parte vie şi constantă în viaţa noastră şi copiii fac trecerea către somn trăind o mulţime de aventuri şi călătorind prin nenumărate lumi pline de fascinaţie. Partea frumoasă este că şi nouă, părinţilor, ne place la fel de mult.
Aşadar, de la partea de magie şi frumos până la partea în care copiii chiar îşi dezvoltă vocabularul, gândirea, creativitatea, imaginaţia, lectura rămâne una din activităţile pe care eu mereu le voi încuraja. 

Voi vă amintiţi de perioada când aţi început să citiţi? Cum a fost? Dar cu copiii voştri cum procedaţi? Ce cărţi le mai citiţi?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu